Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Amenzi "cât China" pentru magazinele chinezești din Galați

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) Galați a desfășurat, recent, o serie de acțiuni de verificare a modului în care este respectată legislația specifică în vigoare la toți operatorii de pe raza județului Galați care comercializează preponderent produse de import China.

Au fost controlate, în total, 17 magazine, iar numărul sancțiunilor a fost foarte mare. Astfel, comisarii gălățeni au dat 72 de amenzi contravenționale, în valoare de 203.000 de lei, și 18 avertismente. S-au oprit definitiv de la comercializare produse neconforme în valoare de 23.000 de lei și s-a oprit temporar vânzarea, până la remedierea deficiențelor, a unor produse valorând 35.000 de lei.

Conform CJPC Galați, unele dintre magazinele controlate aveau la vânzare jucării periculoase (notificate pe sistemul rapid de alertă RAPEX ori cărora le lipsesc marcajul de conformitate sau elementele privind siguranța produsului), dar și produse cosmetice periculoase (care conțin Butylphenyl Methylpropinal - BMHCA), pentru care, de asemenea, s-au făcut notificări către sistemul RAPEX.

Comisarii gălățeni au mai constatat comercializarea unor produse cosmetice expirate sau susceptibile a fi contrafăcute, a unor produse textile care nu aveau menționată compoziția fibroasă sau la care lipsea traducerea acesteia în limba română pe etichetă, precum și a unor echipamente electrice de joasă tensiune fără marcaj CE sau cu marcaj CE incorect aplicat.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.