Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bilanțul CSALB de Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor

Ziua Mondială a Drepturilor Consumatorilor ("World Consumer Rights Day") este marcată în fiecare an pe 15 martie și promovează drepturile şi nevoile consumatorilor din toată lumea. În acest context, peste 650 de consumatori de servicii și produse financiare din România au invocat, de la începutul acestui an, anumite probleme în derularea contractelor cu instituții financiar-bancare și au solicitat băncilor sau IFN-urilor o rezolvare amiabilă, în cadrul Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB).

Conform CSALB, până la jumătatea lunii martie, băncile au acceptat 175 cereri de negociere (din 420), 140 de cazuri finalizându-se cu împăcarea părților. Doar două negocieri dintre consumatori și bănci au eșuat de la începutul anului.

Procedura de soluționare amiabilă este gratuită pentru consumatori, durează aproximativ o lună, iar cererea de negociere poate fi completată direct pe site-ul csalb.ro, în 5-7 minute.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.