Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Fără lefuri din august

Îngrijitorii persoanelor cu handicap din Târgu Bujor nu şi-au mai primit salariile din august. Oamenii, care sunt plătiţi cu salariul minim pe economie, au de încasat în total peste 90.000 de lei.

„Spre deosebire de 2009, când ne-am confruntat cu probleme foarte mari, în 2010 am reuşit să asigurăm aproape toate cheltuielile cu personalul, inclusiv concediile de odihnă şi al 13-lea salariu”.

„Din păcate, însă, de la 1 august, nu le-am mai putut achita salariile celor 39 de îngrijitori pentru persoanele cu handicap, cărora am ajuns să le datorăm 93.000 de lei”, a declarat primarul oraşului, Ştefan Arfire (FOTO).

Ca să se achite de obligaţii, edilul i-a cerut bani reprezentanţei Ministerului de Finanţe în judeţ.

„Le-am înaintat o adresă celor de la Direcţia Generală a Finanţelor Publice din Galaţi şi le-am cerut bani pentru plata salariilor  îngrijitorilor persoanelor cu handicap până la sfârşitul anului”, a spus primarul de la Târgu Bujor. Potrivit aceleiaşi surse, banii sunt aşteptaţi la următoarea rectificare bugetară.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.