Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Peste 10.000 de lei, pentru Claudia și fetițele ei, strânşi la "Seara faptelor bune"

„Seara faptelor bune”, ajunsă la cea de-a VIII-a ediție, s-a bucurat din nou de un real succes. Evenimentul caritabil, care a avut loc, joi, 9 mai, la un restaurant din Galați, a avut drept scop strângerea de fonduri pentru realizarea construcției unui case de locuit, în comuna Tudor Vladimirescu.
Citește și Două copile au nevoie de noi pentru a avea o locuință nouă
Peste 60 de persoane, toți oameni cu suflet mare, au răspuns invitației lui Adrian Pîrvu, directorul ANIF Galați, cunoscut pentru faptele bune pe care le face ori de câte ori găsește pe cineva în nevoie. Participanții la „Seara faptelor bune” au socializat, s-au distrat și au donat, reușind să se adune aproximativ 10.000 de lei, bani care vor fi folosiți la continuarea construcției casei celor trei suflete.

„Reprezentanții firmei Elektrosmart Eelectric Galați ne-au promis că, imediat ce vom termina acoperișul, ne vor monta panouri fotovoltaice pentru a asigura consumul de energie electrică. A fost o seară minunată, cu oameni inimoși care nu rămân indiferenți niciodată la suferința semenilor lor aflați în nevoi”, ne-a explicat Adrian Pîrvu.

Reamintim faptul că un incendiu izbucnit în urmă cu puțin timp a ras din temelii locuința unei tinere care își crește singură cele două fete, una de doar un an și alta de aproape cinci, care suferă de autism. Lovită de soartă și cu un copil bolnav, Claudia, mama celor două fetițe, nu a rămas cu nimic din locuință și s-a văzut nevoită să se mute cu copilele în locuința unei rude. „Viața liberă” se alătură, ca de fiecare dată, campaniei de strângere de fonduri și facem din nou apel la empatie și solidaritate. Cei care doresc și pot să ajute sunt rugați să depună banii în contul Fundației „Fapte Bune Galați” - RO25BTRLRONCRT0671229701.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

1 comentarii

postat de macarie banu Vineri, 10 Mai 2024 17:05 89.137.225.*** Link la comentariu

150 de lei?!...unii mai mult,altii mai putin,altii deloc....ha!...pai mai mult lasa la carciuma cand se dau "mari" decat cand au aratat ce inima mare au....unii.In sfarsit...e rusinos cand lauda este mai mare decat fapta dar... cine mai tine cont de rusine?!...ce e aia?

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.