Balta ASN de la Smârdan
La 200-300 de metri după ce treci de ultima cale ferată a Combinatului spre Smârdan, pe partea stângă e un indicator „Spre balta ASN”, singurul loc din județ în care poți păstra toată captura.
Ce se poate pescui la ASN? Conform proprietarului, „balta” este populată cu 10% caras și 90% crap și are doar câteva exemplare de răpitor sau somn.
De fapt, balta ASN este fostul „canal al lui Durbacă”, o îndiguire pe malul de N-E al bălții Mălina, pe care fostul director al IUG ar fi dat dispoziție să se construiască, pentru uzul salariaților întreprinderii.
Canalul are circa 1 km lungime și o lățime de cam 60 de metri, iar pe malul dinspre fermă există circa 50 de standuri, aflate la 5-6 metri distanță.
Taxa zilnică este de 100 de lei/zi și, repetăm, oricât de plin ar fi juvelnicul, poate fi luat acasă în întregime. Capturile de crap sunt de până la 3,5 kg dar, atenție!: crapul din baltă s-a șmecherit, nu prea mai trage, ca în alte părți, la pătrățică de mămăligă, boabă de porumb sau râmă. Îi plac mai mult pop-ups-urile ori boilies-urile, arome sofisticate, nade cu care nu poți fi niciodată sigur de rezultate clare.





Balta este populată cu 10% caras și 99% crap. Asa e cu nostalgicii planului cincinal!
Serios ? Eu cred ca nu are peste deloc.Mai lăsați minciunile.
Lăsați minciunile , eu azi am fost acolo si pină la ora 15 nimeni nu a prins nimic nu a avut nimeni nici o trăsătură. Pate să vă confirme foarte mulți pescari. Si nu numai azi nu a prins nimeni nimic.
...e mai simplu decât credeți! ...la 4 dimineața se aruncă o tonă de șrot..., ȘI gata!
Aiai multe șanse să prinzi dacă pescuiești în cadă sau acvariu. Păi dacă toată lumea ar lua ce prinde.....dar nu prinde pentru că nu au ce.
Să posteze fimarea cu popularea cu caras...balta aia nu are pește deloc...in afară de crapi ăia de crescătorie, care a fost populată...care sau și terminat...