Weekend la gura caloriferului
* Azi plouă, mâine ninge * Avem program de 12°C, cu nori şi ploaie*
Nici nu s-au uscat bine cele zece cojoace cu care ne-am înfofolit acum vreo săptămână, că iar dă gerul peste noi. Azi încă mai avem timp să ne lăfăim la 12°C, pentru că de vineri spunem pa gradelor multe.
După ce ieri am avut o vreme de primăvară, cu cer sclipitor şi copacii dezorientaţi – „Înfrunzim, nu înfrunzim…?” - astăzi ploaia îi dă înainte cât este ziua de lungă, în timp ce vântul nu se agită prea tare. Aversele nu încetează nici pe timpul nopţii, când temperaturile trag fermoarul la -1°C.
Problemele se agravează vineri dimineaţă, când frigul nu se mai dă dus, şi ziua întreagă îngheţăm la 2°C. În plus, va ninge de zici că i-a scăpat cuiva sita cu zăpadă din mână.
Ne aşteaptă un weekend îngheţat la temperaturi simetrice: -1°C ziua şi -6°C în timpul nopţii. Luni vedem un pic soarele la ochi, dar peste noapte se aşterne iar pe nins.
Dar, în definitiv ce vrem şi noi de la vremea asta? Că nu cred că este o filozofie aşa de mare: vara e cald, şi iarna – frig. Adânc, nu-i aşa?





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.