Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cel mai bătrân stejar din județul Galați

De la prima privire, copacul impresionează prin dimensiunile sale, dar - mai ales - printr-o măreție care pare să te copleşească, dată nu numai de dimensiuni, ci și de aerul de patriarh al naturii. Arborele multisecular este înalt de 12-15 metri și are o circumferință pe care abia o pot cuprinde 10-12 persoane. Grosimea trunchiului și nenumăratele ramuri groase îi dovedesc vârsta matusalemică.

Am văzut anul trecut ciotul stejarului din Borzești, pe care legenda îl situează în copilăria lui Ștefan cel Mare, deci prin anii 1440; pare un biet pui față de mărețul copac de la Adam! Ori, poate, ciotul a fost pregătit pentru turiști!

Florin Vrabie, administratorul Cabanei Stroiu din pădurea Adam, în curtea căreia se află acest monument al naturii, a datat stejarul cam în secolul al XV-lea, deci în contemporaneitate cu marele voievod Ștefan!
Nimeni nu știe de ce a rezistat atâta vreme bătrânul copac, aflat în liziera rezervației de 2.700 de hectare de pădure. Poate, credem noi, pentru că Nicolae Ceaușescu (care mergea la Adam o dată pe an, la vânătoare de mistreți) era supranumit "stejarul neamului românesc"?

Evaluează articolul
Fii primul care votează
IV

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Virgil Marți, 25 Iunie 2024 12:28 89.136.187.*** Link la comentariu

Din ce se vede in fotografie nici pe departe nu e vorba de 12 persoane Sunt stejari cu trunchi mult mai generosi decat acesta, unul este pe marginea soselei Nicoresti - Buciumeni chiar cum faci dreapta spre satul Branistea

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.