Elevii din Umbrărești-Deal, „pregătiți pentru viitor”
În perioada iunie - august 2024, la Școala Gimnazială "Sf. Stelian", din Umbrărești-Deal, s-a desfășurat proiectul "Pregătiți pentru viitor", realizat cu sprijinul finanțării obținute în cadrul Programului "Start ONG", lansat de Kaufland România și implementat de Asociația "Act for Tomorrow".
Proiectul a avut drept scop realizarea unor activități recreative care să-i susțină pe elevi în vederea creșterii succesului școlar al acestora. Astfel, prin intensificarea proiectelor în domeniul educației și prin dezvoltarea unor activități de calitate, se urmărește încurajarea și motivarea elevilor pentru a depăși mai ușor problemele determinate de schimbările actuale.
Proiectul "Pregătiți pentru viitor" răspunde nevoii de a implementa activități practice care vizează dezvoltarea abilităților de gândire critică, de comunicare, îmbunătățirea atenției și concentrării.
Atelierul de public speaking a avut drept scop dezvoltarea mijloacelor de expresie și a abilităților de comunicare prin jocuri și exerciții practice. Dintre exercițiile derulate se pot enumera: caruselul emoțiilor (elevii mimând cu ajutorul gesturilor o emoție aleasă), exerciții de dicție (pronunție adecvată, tonul potrivit, ritmul corect), exerciții de realizare a unor tipuri variate de discurs în funcție de context (aprecierea unui coleg, de mulțumire la premiere, de convingere a părinților, la interviul pentru un nou loc de muncă, în vederea obținerii unei finanțări) și exerciții de respirație. Elevii participanți au reușit să deslușească tainele comunicării eficiente a unui mesaj verbal, într-un mod clar, coerent și convingător.
Educația financiară poate oferi copiilor nu doar cunoștințe despre cum să economisească sau să cheltuiască bani în mod responsabil, dar și o analiză a conceptelor-cheie, cum ar fi bugetul personal, economisirea, investițiile și datoriile. Ne-am bucurat de prezența în mijlocul nostru a doamnei profesoare Mihaiela Curcă, care a reușit, cu măiestrie și tact pedagogic, prin intermediul jocurilor, activităților practice și întrebărilor deschise, să le ofere celor prezenți instrumentele de care au nevoie pentru a deveni tineri independenți și responsabili financiar. Activitățile derulate au vizat istoria banilor, prezentarea unor bancnote și monede din diferite epoci, completarea fișei "Nevoi și dorințe", realizarea jocului "Copiii și banii".
Curiozitatea elevilor participanți la activitate a fost stârnită de vizita a două reprezentante ale unei bănci comerciale din Galați, sucursala Liești: Dorela Boza și Crina Rafira Dibu. Întâlnirea a avut loc sub forma unui dialog despre rolul și activitatea băncii, produse și servicii bancare, tipurile de depozite, instrumente și mijloace de plată (numerar, card, internet și online/mobile banking), funcționarea acestora, avantaje și dezavantaje. Activitățile au contribuit la formarea unui vocabular minimal şi înţelegerea unor noţiuni de bază legate de sectorul financiar-bancar, la formarea unor abilităţi şi deprinderi legate de economisire, credit, bugetul familiei/ bugetul personal, investiţii, dar și îmbunătățirea competențelor de exprimare în public.
Prof. Monica Babeș,
directoarea Școlii Gimnaziale "Sf. Stelian" Umbrărești-Deal





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.