Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Pensionarii militari, protest la Prefectură

Joi, 24 octombrie, în fața Palatului administrativ din Galați a avut loc un protest public organizat de Filiala Județeană Galați a Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere "Al. I. Cuza", care solicită rezolvarea de către Guvern și Parlament a "situației grave" din domeniul pensiilor militare. Au participat peste 35 de membri ai asociației, precum și alți pensionari militari din MAI, penitenciare, sindicate și siderurgie.
S-au prezentat revendicările și contextul în care au loc protestul din Galați și cel de vineri de la București, s-au scandat lozinci împotriva politicienilor care "și-au bătut joc de pensiile militare din 2017 încoace", iar la sfârșit a fost predată o adresă către prefect și un memoriu cu revendicări și soluții care să fie trimis guvernului.
După protest, membrii filialei au participat la slujba de pomenire a eroilor, a martirilor militari și camarazilor decedați, săvârșită de preotul garnizoanei la troița din curtea Cercului Militar Galați, ca în fiecare an în ajunul Zilei Armatei României.
Vineri, 25 octombrie, cadrele militare în rezervă și în retragere nu vor participa la festivitățile organizate de autoritățile locale și garnizoană, vor sta în liniște pe o alee alăturată din Cimitirul "Eternitatea", apoi, după terminarea manifestărilor oficiale, vor depune separat o coroană de flori la Monumentul eroilor din Primul Război Mondial.
Pe 29 octombrie la Prefectură, în cadrul ședinței lunare cu asociațiile de pensionari și vârstnici, președintele filialei, comandor (r) Constantin Asofronie, va expune motivația protestului, situația actuală și revendicările, în fața prefectului, președinților celorlalte asociații și apoi presei.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

5 comentarii

postat de Adrian Joi, 24 Octombrie 2024 18:37 109.166.132.*** Link la comentariu

Pensia medie a militarilor era in 2023 5100 lei in timp ce aia civila era 2200 lei nu inteleg de ce protesteaza oamenii astia. Ei vor pensii egale intre ei dar nu vor ca pensiile lor sa se calculeze ca cele civile desi se contribuie la fel. Au pensii speciale

postat de George Panaitescu Joi, 24 Octombrie 2024 19:18 128.127.119.*** Link la comentariu

Unii au fost scosi la pensie imediat dupa intrarea Romaniei in NATO, cand aveau 35 de ani si de atunci stau si incaseaza. 22 x 12 x 3000 lei=792000 lei=160 000 euro. Astia au bagat tara in datorii. Un an de ajutor financial era sufficient. Curs de calificare si apoi la munca.

postat de Parazitul. Vineri, 25 Octombrie 2024 05:14 86.124.200.*** Link la comentariu

Nici 10% dintre ei nu au dost reali luptatori.Betivi,lenesi hraniti de la popota, platita chiria lunara.Paraziti sociali descrierea reala a acestor trantori.

postat de Gigel Vineri, 25 Octombrie 2024 13:57 5.13.155.*** Link la comentariu

@Neinformatii:plati compensatorii au primit si altii din alte domenii,tot de la stat si la fel de mari.Multi militari disponibilizati au muncit si inca muncesc in mediul privat.Foarte multe pensii sub 2000 de lei dar le vedeti doar pe alea aruncate in media si chiria se plateste doar de cativa ani.

postat de Asofronie Constantin Duminică, 27 Octombrie 2024 20:00 86.124.200.*** Link la comentariu

Numai vorbe aiurea aruntae din răutate și lipsă de informare. Militarii contribuie la pensii cu aceeași cotă ca și civilii potrivit art. 31/ legea nr. 223/ 2015, dar la Bugetul de stat, de unde apoi sunt plătite pensiile, nu de la Bugetul de Asigurări sociale, așa că nu sunt pensii necontributive

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.