Controale comune ale Gărzii de Mediu și Poliției
Garda de Mediu Galați informează că a desfășurat, recent, în colaborare cu IPJ Galați – Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, o serie de acțiuni de control pentru verificarea respectării legislației de mediu, cu accent pe gestionarea corectă a deșeurilor și prevenirea riscurilor asociate.
Au fost verificați șase operatori economici și patru persoane fizice, fiind constatate șase contravenții privind legislația specifică de mediu. S-au aplicat amenzi totale de 161.000 de lei și s-a dispus suspendarea activității unui operator economic pentru nerespectarea prevederilor legale.
„Acțiunea comună a vizat prevenirea și combaterea încălcărilor legii privind gestionarea deșeurilor și substanțelor periculoase, asigurând protejarea mediului și a sănătății publice”, precizează Garda de Mediu Galați.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.