Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

La Pechea este aproape gata noul dispensar

“Pechea visează la un dispensar nou”, aşa scriam în februarie 2010 despre localitatea în care Sănătatea avea parte doar de condiţii vitrege. “Frig, umezeală, igrasie, pereţi pe alocuri crăpaţi şi fisuri de-al lungul  grinzilor. Pare greu de crezut că te afli în sala de aşteptare a unui dispensar comunal. Şi totuşi aşa arată spaţiul în care localnicii din Pechea vin să-şi caute de sănătate. În cabinetul în care cândva a fost puericultura e un frig de-ţi îngheaţă oasele. Peretele şi o parte din tavan mustesc de umezeală, iar cadrele medicale povestesc că atunci când plouă afară, apa bălteşte înăuntru”, scriam la acel moment despre dispensarul din Pechea. Dezvăluirea care urma din partea unei asistente medicale ne-a zbârlit părul de teamă: “Clădirea are 150 de ani, eu am prins şi vremuri când şerpii, ademeniţi de căldură, au ieşit din calorifer”. La ora actuală, medicii şi asistentele din Pechea aşteaptă cu nerăbdare ca până la finele anului să se mute în noul dispensar, ridicat numai din fondurile Primăriei.

„A fost dorinţa populaţiei”
„Chiar dacă nu am primit în 2011 nici măcar un singur leu guvernamental – nu sunt agreat din cauza culorii politice – iar de la Consiliul Judeţului avem deocamdată promisiuni, am reuşit, totuşi, această investiţie importantă: un nou dispensar uman. Dispensarul era impetuos necesar. Este şi dorinţa populaţiei care reieşit şi din sondaje. Vom plăti o parte din lucrări anul acesta, şi o parte anul viitor. Am avut noroc de un investitor cu potenţial care şi-a luat angajamentul că îl finalizează până în decembrie, îl dotează cu centrală, cu calorifere, tot ce trebuie. 1,4 milioane de lei va costa dispensarul, numai fonduri proprii. De-abia aşteaptă medicii să fie gata. Avem patru medici de familie în Pechea deşi, conform populaţiei, ar fi trebuit să avem şase, dar nu se poate că nu găsim medici, şi avem şi un stomatolog”, ne-a declarat primarul Iancu Boldea.
Noul dispensar se ridică la o distanţă de aproximativ o sută de metri de Primărie. Clădirea, cu o suprafaţă construită de 310 metri pătraţi, are un singur nivel, cu opt spaţii mari: o sală de aşteptare, o sală de tratament şi şase cabinete medicale individuale. Construcţia, executată de SC Nomis SRL din Vaslui, deţine toate avizele legale de funcţionare ca dispensar, şi apă curentă. În prezent se lucrează la amenajările interioare. Primarul face demersuri pentru a deschide reţeaua de energie electrică. Iancu Boldea promite că, medicii vor plăti aici o chirie suportabilă, mai ales că toţi sunt navetişti.
Cât despre vechiul dispensar, primarul liberal din Pechea spune că îl va consolida, reabilita şi va împărţi spaţiul între Fundaţia Inimă de Copil, care are în localitate un centru de zi, şi două cabinete medicale private pentru copii şi adulţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.