Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

De trei ori mai multe viroze, pneumonii și gripe la Galați, faţă de începutul lunii

3.645 de gălăţeni au suferit de viroze respiratorii în săptămâna 20-26 ianuarie 2025, dintre care 61 au avut nevoie de îngrijiri medicale în spital. Cei mai afectați au fost și de această dată copiii între 5 și 14 ani, categorie de vârstă în rândul căreia s-au înregistrat 1.505 cazuri.
În ultimele două săptămâni, numărul de îmbolnăviri s-a triplat față de începutul lunii ianuarie, când Direcţia de Sănătate Publică (DSP)  Galaţi raporta doar 984 de cazuri de infecții respiratorii. Medicii spun că această creștere este cauzată de întoarcerea elevilor în colectivitate, după terminarea vacanţei.
În ceea ce privește pneumoniile, DSP Galați a contabilizat 325 de cazuri, din care 113 persoane au rămas în spital, în grija medicilor specialiști. Pe segmentul de vârstă 5-14 ani, s-au înregistrat 77 de îmbolnăviri.
"În perioada menționată, avem 383 de cazuri de gripă, segmentul de vârstă cel mai afectat fiind cel cuprins între 5-14 ani, cu 159 de cazuri. Din păcate avem și 36 de pacienți care au fost nevoiţi să rămână internați, pentru a fi tratați de medicii specialiști. În aceeași perioadă, raportăm și patru cazuri confirmate de Covid-19", ne-a spus Liliana Iordăchescu, purtătorul de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică Galați.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

3 comentarii

postat de Von Bergovicz Marți, 28 Ianuarie 2025 18:39 109.166.129.*** Link la comentariu

Măi oameni buni, voi azi, dar azi v ați uitat pe cer? Azi au scos toată flota sa ne stropească in cap cu toate otrăvurile lor. Vorbim peste maxim 2 săptămâni în legătură cu numărul mărit

postat de Daniel Marți, 28 Ianuarie 2025 22:38 86.124.202.*** Link la comentariu

@Von Bergovicz Mai treci pe la scoala, nu te stropeste nimeni cu otravuri. O societate sa functioneze are nevoie de o populatie sanatoasa, nu de oameni bolnavi care sa foloseasca resurse degeaba.

postat de Von Bergovicz Miercuri, 29 Ianuarie 2025 12:25 84.117.46.*** Link la comentariu

@ Daniel. Pune si dormi incontinuare. Mesajul nu era pentru tine personal. Era pentru cei care mai gandesc cat de cat. Nu e cazul tau oricum

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.