Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Bucuria Marelui Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, la Penitenciarul din Galaţi

În ziua Marelui Praznic al Învierii Domnului Iisus Hristos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit slujba Vecerniei speciale la Penitenciarul de maximă siguranţă din Galaţi. După tradiţie, Înaltpreasfinţia Sa a împărţit daruri pascale celor prezenţi, a ciocnit cu ei ouă roşii şi i-a întărit duhovniceşte în această mare zi a creştinătăţii.

Potrivit părintelui Rareş Bucur, în noua biserică „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel“ din cadrul acestei instituţii de detenţie, la slujba săvârşită de ierarhul Dunării de Jos împreună cu preotul capelan Ovidiu Gafton au participat polițiști de penitenciar şi mai mulţi deţinuţi.
Cu acest prilej, chiriarhul Dunării de Jos a adresat un cald cuvânt părintesc persoanelor private de libertate prezente la acest moment de suflet, în care a vorbit despre redobândirea unei vieţi personale luminoase în penitenciar, evidenţiind bucuria intrării la rugăciune în acest an într-un nou locaş de cult, după foarte mulţi ani de ezitări şi încercări. Ierarhul locului a arătat că noua biserică este edificată exact pe locul măreţei biserici dărâmată în timpul opresiunii comuniste într-un penitenciar de exterminare.

Programul a continuat cu vizitarea de către Părintele Arhiepiscop a creştinilor în celulele penitenciarului, pentru a le aduce tuturor bucuria Învierii, a-i binecuvânta, a ciocni cu aceştia ouă roşii şi pentru a le oferi daruri pascale.

Această vizită face parte din programul tradiţional al chiriarhului locului din prima zi a Marelui Praznic al Învierii Domnului.

În cadrul Penitenciarului Galaţi, din data de 16 ianuarie 2023, ierarhul locului a pus piatra de temelie pentru o nouă biserică ce va fi aşezată sub ocrotirea „Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel”, iar în data de 29 iunie 2023 au fost binecuvântate lucrările de zidire la această mult aşteptată biserică de penitenciar.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Ekow _||_ Luni, 21 Aprilie 2025 04:57 5.13.192.*** Link la comentariu

Parc de distractii le mai lipsește și în rest au de toate la mititica.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.