Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sezon plin de premii pentru micii şahişti de la ACS Genius

Președintele ACS Genius Galați, Ionel Covrig, ne-a dat detalii, în exclusivitate, despre rezultatele remarcabile pe care micuții șahiști ai clubului le-au obținut la competițiile organizate în ultima perioadă. Deși este vară și vacanța mare are ispite atât pentru cei mari cât și pentru cei mici, iubitorii sportului minții nu au renunțat la antrenamentele zilnice, iar reușitele muncii lor au fost pe măsură.

„Echipa care a participat la Campionatele Naționale de juniori a avut în componența nouă juniori. Sofia Săraru a reușit să ocupe locul 3 la Dezlegări! Ea a participat și la Campionatele Europene şcolare, unde s-a clasat pe locul 10. La concursul de la Biserica "Sf. Mina", Sofia a obținut locul 1 la fete sub 10 ani și locul 2 la proba de dezlegări Under 10. La "Cupa Palatului Copiilor" Brăila, la categoria U12, Stelian Popov a reuşit, la numai 10 ani, să se claseze pe primul loc, cu şase victorii din şase confruntări. Subsemnatul a obținut locul 1 la antrenori de club. Tot la Brăila, la "Șah la mall", Sofia Săraru a fost premiată cu "Prințesa turneului" la fete Under 10. La "Trofeul Litoralului 2025", Ioana  Neamțu a obtinut locul 2 la fete Under 12 ani. Și speranțele de la Genius promit să calce pe urmele colegilor mai mari! Surorile gemene Sonia și Sofia, alături de sora lor mai mare Eliza Mohora, au triumfat la concursul de la Biserica "Sf. Mina". La Festivalul "Pro Logos Galați" pentru începători, mezina Maria Anghel a obținut locul 3 la fete 7 ani. Tot la 7 ani, Gabriel Popoiu a urcat și el pe podium, iar Andra Pricop s-a clasat pe locul 2 la fete 8 ani”, ne-a spus Ionel Covrig despre cei pe care îi antrenează şi pentru care nu este doar profesor, ci și un adevărat prieten.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RI

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.