Deșeurile, subiectul celor mai multe sesizări de mediu în luna aprilie

Comisarii Gărzii de Mediu Galați au efectuat, în aprilie, 192 de acțiuni de inspecție și control, dintre care 92 au fost controale neplanificate și 37 - planificate, conform bilanțului dat publicității de instituție.
În urma acestora, au fost aplicate 14 avertismente și 19 amenzi contravenționale, valoarea totală a sancțiunilor fiind de 309.500 lei.
Totodată, a fost dispusă suspendarea unei activități, ca urmare a nerespectării legislației de mediu.
Conform Gărzii de Mediu Galați, controalele au vizat gestionarea deșeurilor, respectarea autorizațiilor de mediu, verificarea conformării operatorilor economici cu legislația de mediu, soluționarea reclamațiilor și sesizărilor cetățenilor.
În aprilie, instituția a înregistrat 35 de sesizări de la cetățeni, cele mai multe privind depozitarea și gestionarea deșeurilor.





Dacă ar fi sortate corect și reciclate, nu s-ar ajunge nici la controale și nici la mizerie pe străzile Galațiului. Dar nu avem centre de reciclare.
despre insulele ecologice ce se mai stie ??? !!! cand le faceti functionale ???
Dupa cimitirul din satul Vanatori, este un teren cu aproximativ 400 tone de deseuri din demolari, ce cantitate trebuie sa fie ca Garda de Mediu sa considere ca e important si merita deplasarea?