Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Legea salarizării unitare. Sindicatele cer dezbatere reală, Președinția anunță acord parlamentar pentru adoptare

Legea salarizării unitare. Sindicatele cer dezbatere reală, Președinția anunță acord parlamentar pentru adoptare

Confederațiile sindicale CNS Cartel ALFA, CNSLR-Frăția, CSDR și CSN Meridian au solicitat Guvernului României și Ministerului Muncii demararea imediată a unei dezbateri reale și transparente privind noua lege a salarizării unitare, asumată prin PNRR.

„România are un termen clar asumat prin PNRR pentru adoptarea legii salarizării până în luna august. Cu toate acestea, până în prezent nu există niciun proiect oficial prezentat public, nu a fost inițiată o dezbatere substanțială, nici la nivelul ministerelor de resort și nici la nivelul Ministerului Muncii, neexistând un calendar clar de consultare.

În contextul actualului guvern interimar, considerăm cu atât mai important ca acest proces să nu fie tratat superficial, prin inițiative fragmentate sau modificări punctuale promovate în Parlament „bucată cu bucată”, fără o viziune coerentă și fără consultarea partenerilor sociali.

Legea salarizării nu poate fi construită prin amendamente izolate și negocieri politice conjuncturale. Este nevoie de o reformă unitară, predictibilă și echitabilă, fundamentată pe principii clare și discutată în mod real cu sindicatele și partenerii sociali”, se afirmă într-un comunicat comun al celor patru confederații reprezentative.

Sindicaliștii solicită respectarea principiului dialogului social și implicarea efectivă a confederațiilor sindicale și federațiilor sindicale reprezentative, oprirea modificărilor fragmentate și netransparente ale salarizării, promovate punctual pentru anumite categorii profesionale, fără o abordare unitară, precum și construirea unei legi gândite pe termen lung, pe baza muncii și consultărilor realizate în ultimii doi ani și jumătate împreună cu partenerii sociali.

„Reforma salarizării nu poate fi făcută din birouri închise, prin decizii netransparente și impuse în grabă. Cerem un dialog social real, responsabil și onest, în care vocea lucrătorilor și a partenerilor sociali să fie respectată, nu ignorată”.

Parlamentarii fostei coaliții au bătut palma pentru adoptarea legii

Pe de altă parte, Administrația Prezidențială a anunțat vineri, 22 mai, că, în urma unui proces de mediere, PSD, PNL, USR şi UDMR au semnat un acord prin care se angajează să adopte noua lege a salarizării în sectorul public până la sfârșitul prezentei sesiuni parlamentare.

„Niciun angajat din sectorul public nu va înregistra o scădere a venitului total ca efect al aplicării noii legi, iar cheltuielile totale cu salariile din sectorul public în anul 2027 nu vor depăşi cheltuielile din 2026 cu mai mult de 8 miliarde de lei. Potrivit acordului, aplicarea noii legi nu va pune România în situaţia de a-şi încălca obiectivele fiscale asumate pe termen scurt, mediu şi lung", se arată în comunicatul Președinției.

Potrivit documentului citat, noua lege a salarizării va intra în vigoare în totalitate la data de 1 ianuarie 2027, fără aplicare eșalonată, și nu va mai fi modificată ulterior prin intervenții speciale.

 

 

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

2 comentarii

postat de Cuuuum mă?Noua ni sau redus veniturile ,Ei se imprumută ca nebunii fără masură ,Iși maresc venituril Sâmbătă, 23 Mai 2026 04:54 128.127.119.*** Link la comentariu

la rezolvarea marelui deficit si a marii inflații in care zace țara?Pensionarilor?Trebuie să ni se ia tot ?sa termine ei tot până no rămânea nimic mă?ce țară lăsăm mă urmașilor noștri.

postat de MM, ce mișto sună! Sanchi, așa cere asumarea prin PNRR! Sâmbătă, 23 Mai 2026 09:23 86.124.202.*** Link la comentariu

Sindicatele cer dezbatere reală și transparentă.Păi,până acum ce a fost,circ și manipulare? Vedeți,când se ajunge să se i-a măsuri salariale pt bugetari,brusc se cere dezbatere reală și transparentă!

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.