Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Experți internaționali au discutat despre schimbările climatice într-o conferinţă la Galaţi

Experți internaționali au discutat despre schimbările climatice într-o conferinţă la Galaţi

O conferință pe tema schimbărilor climatice și a efectului lor asupra acvaculturii și agriculturi s-a desfășurat pe 9 iulie, în regim online, fiind organizată de Academia de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu – Șișești”, Secția de Industrie Alimentară, Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Ecologie Acvatică, Pescuit și Acvacultură (ICDEAPA Galați) și Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru (SCDVV Bujoru).

Evenimentul a fost pus sub semnul tematicii „Provocări privind schimbările climatice în acvacultură și agricultură”.

Conferința a reunit experți internaționali pentru a discuta impactul schimbărilor climatice asupra mediului, economiei și sănătății în diverse regiuni, inclusiv România, Polonia, Bangladesh, Filipine, Tunisia, India, Arabia Saudită, Ucraina, Zimbabwe și Pakistan.

S-au abordat teme precum adaptarea ecosistemelor și gestionarea resurselor piscicole, gestionarea riscurilor de secetă și inundații, sănătatea populației afectate de migrația climatică, justiția climatică și securitatea alimentară, precum și soluții inovatoare precum fermele de memorie climatică și utilizarea algelor ca soluție naturală.

De asemenea, s-au prezentat studii despre impactul schimbărilor asupra agriculturii, gestionarea vegetației ripariene (care crește pe malul apelor), discursul despre schimbările climatice și inițiative pentru promovarea dezvoltării durabile și a antreprenoriatului verde.

„Conferința Schimbări Climatice ne-a arătat că acestea afectează din ce în ce mai mult viața de zi cu zi. Trebuie să fim pregătiți pentru a ne adapta la aceste schimbări, iar agricultura este una din ramurile economice puternic afectate. Noile soluții, noile abordări sunt benefice nu numai pentru prezent, cât mai ales pentru viitor. Trebuie să promovăm modele de succes. Conferința noastră exact asta a făcut”, spune Maricel Floricel Dima, director general al ICDEAPA Galați, organizator al evenimentului coordonat de Mihai Vintilă.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.