Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Părinții cer trecere de pietoni la Grădinița „Parfumul Teilor” din Galați

Părinții cer trecere de pietoni la Grădinița „Parfumul Teilor” din Galați

Părinții copiilor care frecventează Grădinița nr. 45 „Parfumul Teilor” au semnalat redacției „Viața liberă” o problemă de infrastructură pietonală în zona unității de învățământ. În dreptul grădiniței nu există o trecere de pietoni care să asigure accesul direct și în siguranță către stația de autobuz din apropiere.
În prezent, cele mai apropiate treceri marcate se află la distanțe considerabile: una este poziționată în zona Instituției Prefectului, iar cealaltă se află în direcția opusă, la intersecția cu strada Gării.  

La finalul orelor de program, lipsa unei zebre în dreptul grădiniței și graba îi determină pe mulți părinți să traverseze prin loc nepermis pentru a prinde mijloacele de transport în comun.
„Când vedem că autobuzul se apropie de stație, mai traversăm direct”, a precizat mama unui preșcolar, descriind situația cu care se confruntă zilnic familiile din zonă.      

Cadrul legal și normele tehnice stipulează că, în zonele urbane standard, trecerile de pietoni nesemaforizate se amplasează la o distanță de 150 - 200 de metri una de cealaltă. Cu toate acestea, reglementările prevăd  excepții speciale pentru zonele cu afluență mare de copii sau persoane vulnerabile — cum sunt școlile, grădinițele, spitalele sau stațiile de transport public.  

În cazul Grădiniței „Parfumul Teilor”, amenajarea unei treceri de pietoni se justifică prin prezența zilnică a copiilor de vârstă preșcolară și prin necesitatea conectării directe a unității cu stația de autobuz.
Reprezentanții părinților speră ca administrația locală să prioritizeze siguranța preșcolarilor și să amenajeze trecerea de pietoni solicitată înainte ca traversările improvizate să ducă la un accident.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
TD

Articole înrudite

11 comentarii

postat de Camelia Miercuri, 7 Octombrie 2026 14:13 86.124.202.*** Link la comentariu

mersul pe jos face piciorul frumos si glezna subtire. Asa mai fac putina miscare si mamele si copii si nu mai stau in fata telefoanelor. Nu vor parcare cu dedicatie si agent de circulatie ?

postat de E greu sa mergi 30 de metri pe jos... Miercuri, 7 Octombrie 2026 14:16 86.124.201.*** Link la comentariu

Un oras de panselute cu treceri din 10 in 20 de metri daca se poate.

postat de pieton Miercuri, 7 Octombrie 2026 15:35 109.96.134.*** Link la comentariu

O tâmpenie.

postat de mda Miercuri, 7 Octombrie 2026 17:01 5.13.134.*** Link la comentariu

duceți copilul la grădinița de care aparține la 28 e nebunie când ies beizadelele

postat de Victoria B Miercuri, 7 Octombrie 2026 21:20 5.13.129.*** Link la comentariu

Nu e doar gradinita ci si 400 de familii din cartier care nu mai au pe unde traversa in siguranta E singura statie care nu mai are trecere de pietoni desi a avut timp de 60 ani.

postat de Victoria B Miercuri, 7 Octombrie 2026 21:30 5.13.129.*** Link la comentariu

Nu e doar gradinita ci si 400 de familii din cartier ramase fara trecerea de pietoni dupa 56 de ani. Si e singura statie fara trecere de pietoni . 2 persoane au murit deja (2017, 2025)

postat de Octavia M Miercuri, 7 Octombrie 2026 21:49 5.13.129.*** Link la comentariu

Trecere a existat pana la Unda verde. Ca sa treci Domneasca trebuie sa treci breteaua ce duce la gara si str.Holban sau str.Eroilor si apoi Domneasca. Vai de batranii cartierului vor in parc!

postat de Daca s-ar putea că fiecare grădinița sa aibe parcare proprie in curte , ar fi excelent... Joi, 8 Octombrie 2026 03:15 86.124.201.*** Link la comentariu

Eu am fost dat la grădiniță din cartier. După primele zile in care mama a mers cu mine, următoarele am mers și m-am întors singur la și de la granița. Daca veneau 10 mame sau bunici după copii...

postat de eu Joi, 8 Octombrie 2026 03:26 109.166.131.*** Link la comentariu

Domnilor , va rugam si la scoala nr 12 Miron Costin, marcati odata trecerile de pietoni, nu asteptati o nenorocire si apoi sa cautati scuze.

postat de DOMNICA Joi, 8 Octombrie 2026 13:46 213.177.4.*** Link la comentariu

Nu parcare cu dedicatie ci trecere in siguranta cum era pana in 2017. E usor sa jignesti daca nu stii realitatea. Cati trebuie sa mai moara? Populatia cartierului are dreptul la trecere in siguran

postat de par-fumul taieteilor Joi, 8 Octombrie 2026 16:53 86.124.202.*** Link la comentariu

E semafor la primarie pe un singur sens, exceptand troleul care trece rar.Se poate trece lejer cand au rosu, pt. ce sa puna si trecere, apoi rosu la miorita.Putin sport nu strica la orice varsta.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.