Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Conferința GalATI. Oraşul nostru - centru medical universitar în domeniul terapiei intensive

Conferința GalATI. Oraşul nostru - centru medical universitar în domeniul terapiei intensive

Reunind invitați internaționali din Marea Britanie, Franța, Israel și Germania, Conferința GalATI – dedicată anesteziei și terapiei intensive, educației medicale continue și colaborării dintre specialiști – va avea loc în perioada 15 - 17 octombrie 2026, la Galați. Evenimentul, ajuns la a III-a ediţie, se adresează medicilor, medicilor rezidenți, asistenților medicali și tuturor profesioniștilor implicați în îngrijirea pacientului critic.

Conferința GalATI, ediţia a III-a, se desfășoară sub egida Societății Române de Anestezie și Terapie Intensivă (SRATI) și marchează, din nou, Ziua Mondială a Anesteziei, pe 16 octombrie.

Principalul organizator este Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, prin Facultatea de Medicină și Farmacie, alături de Colegiul Medicilor Galați și Ordinul Asistenților Medicali Generaliști, Moașelor și Asistenților Medicali din România – Filiala Galați.

Președinții de onoare sunt prof. univ. dr. Șerban Bubenek-Turconi, Doctor Honoris Causa al Universității „Dunărea de Jos”, şi prof. univ. dr. emerit Aurel Nechita, fondatorul Facultății de Medicină și Farmacie din Galați.

Președinții conferinței sunt conf. univ. dr. Anamaria Hărăbor, şef lucr. dr. Corina Manole-Pălivan şi conf. univ. dr. Magda Miulescu.

Conferinţă naţională cu participare internaţională

Lansată în 2024, cu peste 400 de participanți pe zi și peste 50 de speakeri și coordonatori, conferința a ajuns la maturitate. Dovadă că ediția din acest an se bucură de prezența conducerii Societatea Română de Anestezie-Terapie Intensivă (SRATI), prin președintele societății, prof. univ. dr. Dan Corneci, și prim-vicepreședintele, prof. univ. dr. Șerban Bubenek-Turconi, precum și de prezența prof. univ. dr. Daniela Filipescu, Past President al World Federation of Societies of Anaesthesiologists (WFSA).

După cum am aflat de la conf. univ. dr. Anamaria Hărăbor, programul reunește, de asemenea, invitați internaționali din Marea Britanie, Franța, Israel și Germania.

Temele centrale

Programul pune accent pe câteva teme centrale: Masa Rotundă SSC 2026, dedicată noutăților din Surviving Sepsis Campaign; sesiunea despre sepsisul matern, desfășurată în cadrul Sepsis Pathway sub egida ESICM (European Society of Intensive Care Medicine – Societatea Europeană de Terapie Intensivă, principala organizație profesională europeană în domeniul terapiei intensive); Masa Rotundă „Comunicarea în ATI”; și o sesiune dedicată inteligenței artificiale și siguranței pacientului.

Parteneriatul cu ESICM continuă și prin cursul GenIUS, certificare de competență de bază în ecografia din terapia intensivă.

Noutate

O noutate a ediției din acest an este sesiunea de lucrări susținute de asistenții medicali, care pune în valoare rolul esențial al acestora în echipa de anestezie și terapie intensivă și în siguranța pacientului critic.

Conferința include șapte workshopuri practice, desfășurate exclusiv cu participare fizică: acces vascular, prevenirea infecțiilor asociate cateterului venos central, decizia asistată de inteligență artificială în anestezie, blocuri de nervi toracici, ChatGPT în simularea medicală, CRRT și Adequacy of Anesthesia.

„Conferința GalATI 2026 reprezintă un prilej de actualizare științifică, de schimb de experiență și de consolidare a dialogului dintre specialități, confirmând Galațiul drept centru medical universitar în domeniul anesteziei și terapiei intensive”, ne-a declarat conf. univ. dr. Anamaria Hărăbor.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

1 comentarii

postat de Gal-ICU Marți, 13 Octombrie 2026 05:49 172.225.225.*** Link la comentariu

Ar trebui să organizeze conferința la spitalul județean. Să vadă și să se minuneze.

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.