Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Sculpturile în metal de pe Faleza Dunării, iluminate noaptea

S-a aşternut tăcerea peste planul urbanistic dedicat Falezei Dunării, care s-a aflat, până de curând, la consultare publică, plan care propunea amenajarea unui muzeu în aer liber pentru a promova sculpturile în metal. Cel care a readus în atenţia administraţiei locale acest preţios obiectiv turistic este preşedintele Comisiei de Cultură a Consiliului Local, dr. Gheorghe Bugeag. Consilierul PC a atras atenţia că oraşul are acolo o avere inestimabilă din punct de vedere artistic. „Eu cred ca aceste sculpturi ar trebui valorificate mai atent, toaletarea arborilor de lângă ele să fie făcută de aşa manieră, încât aceste sculpturi să fie scoase în evidenţă. Dacă toate aceste sculpturi în metal ar fi şi luminate, gândiţi-vă cum s-ar vedea de pe Dunăre, mai ales că, din câte cunosc, este zona cu cele mai multe sculpturi în metal de pe toată valea Dunării, de la izvoare până la noi, la Galati”, a punctat consilierul propunând invitarea la Galaţi a sculptorilor care au realizat lucrările de pe Faleză, şi care mai trăiesc, pentru a îmbogăţi patrimoniul care există deja. Să sperăm că Primăria nu va rămâne indiferentă în faţa acestei propuneri.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.