Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

"Idei" cetăţeneşti: Catran pe scările de acces către blocuri

Mi-a atras atenţia o doamnă şi am înţeles că murdărirea unor scări din zona blocurilor R1-R2, de pe strada Navelor, nu este deloc întâmplătoare. Mi s-a explicat că unii locatari, deranjaţi de prezenţa câtorva tineri, aciuaţi seara-noaptea pe treptele de lângă blocuri, prezenţă cam zgomotoasă, evident, au trecut la fapte, mânjind cu catran-ulei scările cu pricina. Aşa se face că acum, pe timpul zilei, pe aici nu se mai poate circula fără riscuri, iar noaptea, probabil, s-a făcut „pohta ce-au pohtit” respectivii.
Zona este centrală, ţine de asociaţia 102, musteşte de evenimente gălăgioase (cer să se treacă şi strada Navelor pe lunga listă a străzilor bântuite de motoarele turate la maximum!), inclusiv adunarea nocturnă a unor tineri, dornici de conversaţii, şi nu numai.
Dar mă întreb: ce-ar fi dacă fiecare şi-ar face dreptate cum îl duce mintea? Ca să nu mai spun că scările cu pricina sunt spaţiu public, iar cine le-a murdărit (persoană cunoscută, se pare) ar trebui să le şi cureţe acum frumuşel, aducându-le la starea de dinainte.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DP

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.