Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

A început demolarea garajelor şi în Ancora (FOTO)

* Mesajul Primăriei, că de luni va intra cu buldozerele, a avut efect


Garajele din Complex Ancora, care până mai ieri rămăseseră neclintite, indiferente la notificările de demolare primite de la Primărie, au început să fie puse la pământ. Cel mai probabil mesajul categoric al primarului Marius Stan, că luni, 24 martie, va intra cu buldozerele acolo unde aceste construcţii provizorii nu s-au desfiinţat de bunăvoie garajele, a avut efect. Mai ales că nota de plată pentru demolarea garajelor ar fi trebuit să fie achitată, ulterior, de către posesori.
Rămâne de văzut câte dintre aceste construcţii vor mai rămâne în picioare până luni, când Primăria ar urma să intre în forţă cu buldozerele, şi ce se va întâmpla cu cele 26 de garaje care sunt, împreună cu terenul de sub ele, proprietate personală. După cum v-am mai informat, în locul celor 91 de garaje plus o magazie, ar urma să fie amenajate o parcare pentru maşini şi biciclete şi o micropiaţă. Nu ar lipsi nici spaţiul urban de socializare cu verdeaţă, arbori şi arbuşti, băncuţe şi două fântâni arteziene.

{gallery}demolareancora{/gallery}
   

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.