Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

CONCEDIERILE la CFR Marfă încep săptămâna viitoare/ Mii de persoane vor PLECA

Concedierile la compania CFR Marfă vor începe săptămâna viitoare, numărul celor care vor trebui să părăsească societatea fiind de 2.500 de persoane, aşa cum s-a stabilit în noiembrie 2013, însă peste două sute de persoane au ieşit între timp la pensie, a declarat joi ministrul Transporturilor, Dan Şova, într-o conferinţă de presă.
Potrivit acestuia, în cazul în care nu se fac aceste disponibilizări, compania nu va mai avea bani pentru plata salariilor.
Oficialul a precizat că persoanele disponibilizate de la CFR Marfă vor primi 24 de salarii compensatorii, sumele necesare existând la Ministerul Muncii.
"Cifra concedierilor la CFR Marfă a fost stabilită în noiembrie anul trecut la 2.500 de oameni şi trebuiau făcute din februarie. Nu s-au făcut, deci 2.500 de oameni vor fi disponibilizaţi, pentru care există salarii compensatorii pentru 24 de luni. Banii se află la Ministerul Muncii. Din păcate, fără această concediere, în luna august se rămâne fără fond de salarii, deci este o problemă foarte mare şi trebuie rezolvată foarte rapid'', a afirmat şeful de la Transporturi, citat de Agerpres.
Ministrul Şova a adăugat că, împreună cu sindicatele, s-a încercat identificarea de soluţii pentru efectuarea concedierilor în două etape, însă situaţia financiară actuală nu mai permite acest lucru.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.