Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

TITULARIZARE 2014/ Peste 32.000 de PROFESORI dau PROBA SCRISĂ

Profesorii care au reuşit să obţină cel puţin nota cinci la probele practice sau la inspecţiile speciale de până acum pentru titularizarea în învăţământ, susţin luni, 21 iulie 2014, proba scrisă. Sunt aşteptaţi 32.167 de candidaţi la această probă, după care va fi făcută repartizarea pe cele puţin peste 4.700 de postruri disponibile. Potrivit Ministerului Educaţiei Naţionale (MEN), proba scrisă se va desfăşura, începând cu ora 10,00, în 91 de centre de concurs organizate la nivel naţional, potrivit Mediafax.
Rezultatele la proba scrisă vor fi anunţate la 25 iulie. Contestaţiile vor putea fi depuse, la sediile inspectoratelor şcolare, în zilele de 25 iulie, până la ora 21,00, şi 26 iulie, până la ora 15,00.
Rezultatele finale vor fi făcute publice în 30 iulie, a relatat şi romanialibera.ro.
Pentru concursul de titularizare în învăţământul preuniversitar de anul acesta sunt disponibile 4.761 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată (2.699 în mediul urban şi 2.062 în mediul rural).
Un număr mare de candidaţi s-a înregistrat la specializări precum educatoare/profesori pentru învăţământ preşcolar (4.985), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (3.963), limba şi literatura română (3.083), educaţie fizică (2.676) şi limba şi literatura engleză (2.254).
Cele mai multe locuri vacante sunt pentru posturile didactice de educatoare/profesori pentru învăţământ preşcolar (1165), învăţători/profesori pentru învăţământ primar (867), educaţie muzicală specializată (344) şi limba engleză (223).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MZ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.