Un oraş pentru copiii lui
* Ultimul talon * Elevi de V-VIII, „Viaţa liberă” v-a pregătit CONCURSUL DE VACANŢĂ! *
Dacă eşti elev de clasele V-VIII, scrie de mână ori la calculator, important este să aşterni pe hârtie compunerea denumită GALAŢIUL MEU – ORAŞUL DIN INIMĂ. Printează textul, pune compunerea în plic şi trimite-o pe adresa redacţiei, împreună cu TALONUL SPECIAL, acesta din urmă trebuind şi el să fie completat.
Bineînţeles că vom aprecia în egală măsură textele scrise de mână, dar vrem să te simţi liber să alegi.
Originalitatea – singura condiţie
Cele mai frumoase zece lucrări vor fi postate pe site-ul ziarului (www.viata-libera.ro), pentru a fi votat câştigătorul concursului. Lucrarea câştigătoare va fi publicată în suplimentul ziarului din data 5 august, ea fiind însoţită de fotografia câştigătorului şi de fotografii noi, sugerate de materialul scris.
Regulile sunt simple – vrem originalitate, vrem realitate, vrem să vorbiţi voi despre oraşul în care trăiţi (nu îi puneţi pe mama sau pe tata la scris, că ne dăm seama!).





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.