Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Gălăţeanca Alexandra Ciobotaru a luat TROFEUL la un festival INTERNAŢIONAL de muzică

Gălăţeanca Alexandra Ciobotaru a câştigat recent trofeul la categoria cea mai mică de vârstă a Festivalului Internaţional MusicForKids, desfăşurat la Iaşi. O altă gălăţeancă, Bianca Dimian, a obţinut premiul special la categoria de vârstă 11-13 ani.
Profesoara celor două concurente, de la Centrul Cultural „Dunărea de Jos”, Adina Lazăr, susţine că atât concurenţii, cât şi juriul acestui festival au fost internaţionali, provenind din şapte ţări. „A fost un festival deosebit din punct de vedere organizatoric: amplasamentul superb, în faţa Palatului Culturii, într-un Teatru de Vară, scena foarte frumoasă, lumini bune, sonorizare excelentă, iar la Gala Laureaţilor copiii au sosit în limuzine până la scenă, păşind pe covorul roşu. A fost foarte frumos, deosebit faţă de alte festivaluri la care am participat cu copiii”, ne povesteşte Adina Lazăr.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
RA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.