AVERTIZARE METEO: Ploi torenţiale, descărcări electrice şi vânt. VEZI cum va fi VREMEA LA GALAŢI
De duminică după-amiază (10 mai) şi până în partea a doua a zilei de luni (11 mai), vor fi intervale de timp cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta la munte, în vestul, sud-vestul şi centrul ţării şi pe spaţii mai restrânse în restul teritoriului, a anunţat Administraţia Naţională de Meteorologie. "Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi condiţii de grindină", potrivit ANM.
Informarea meteorologică intră în vigoare duminică, la ora 15,00 şi este valabilă până luni, la aceeaşi oră.
La Galaţi, din punct de vedere meteorologic, după-amiaza de duminică se va menţine parţial înnorat, iar începutul de săptămână va fi schimbător. Cu soare printre nori, luni (11 mai), temperatura va fi de până la 22 de grade Celsius, iar pe timpul nopţii, mercurul în termometre va ajunge la o valoare maximă de 12 grade Celsius. Vor fi şanse de precipitaţii de 40 la sută şi o umiditate de 52 procente. Vântul va sufla cu o viteză de până la 11 kilometri pe oră, iar presiunea atmosferică va fi de circa 763 mm coloană de mercur.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.