Cum producem bere şi dulciuri, pe fonduri europene
Agenţia de Finanţare a Investiţiilor Rurale (AFIR) a publicat pe site-ul propriu varianta consultativă a ghidului solicitantului pentru Schemele de ajutor de stat – Stimularea dezvoltării regionale prin realizarea de investiţii, pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, respectiv pomicole şi pentru Schemele de minimis – Sprijin pentru servicii de consultanţă în vederea implementării proiectelor de investiţii pentru procesarea şi marketingul produselor agricole în vederea obţinerii de produse neagricole, respectiv pomicole. Vorbim despre schemele aferente submăsurilor 4.2 „Sprijin pentru investiţii în prelucrarea/ comercializarea şi/ sau dezvoltarea de produse agricole” şi 4.2a „Investiţii în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol”.
Prin cele două scheme aferente sM 4.2 se pot solicita fonduri nerambursabile pentru investiţii precum fabricarea produselor de panificaţie, de patiserie sau a îngheţatei. Mai mult, este finanţată pentru prima dată fabricarea berii. Prin schemele aferente sM 4.2a sunt considerate investiţii eligibile fabricarea ciocolatei cu fructe, a fructelor confiate, dar şi a băuturilor alcoolice din fructe (lichioruri, ţuică sau palincă).
La acest momentul, în judeţul nostru nu este înregistrat niciun cultivator de hamei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.