Gălăţenii i-au dat o speranţă lui Edy
Vremea ce părea mai mult de toamnă decât de iarnă a permis zecilor de gălăţeni să alerge şi să îşi arate din nou mărinimia în faţa unei cauze nobile. Cu mic, cu mare, echipaţi de Crăciun, zeci de alergători, amatori sau profesionişti s-au alăturat îndemnului lui Cristi Onofrei şi au participat la un cros caritabil – Christmas Run, care s-a desfăşurat, duminică, în Grădina Publică. Evenimentul, ultimul din acest an, l-a avut în atenţie pe micuţul de doar cinci ani Eduard Ionuţ Toderaşcu, pentru care copilăria în acest moment înseamnă vizite dese la medici. Edy, cum îi spun cunoscuţii, a suferit un accident casnic, pe când avea doar un an şi opt luni, şi în urma căruia care suferă de tetrapareză spastică, retard neuropsihomotor sever şi epilepsie, iar acum este imobilizat.
La finalul acţiunii Christmas Run 2015 s-au strâns 2.213 lei, bani pe care părinţii lui Edy îi vor folosi pentru achiziţionarea unor aparate necesare pentru îmbunătăţirea condiţiilor de sănătate ale copilului.
Organizatorului evenimentului Cristi Onofrei spune că are o stare de bucurie, mai ales că aceste acţiuni arată că gălăţenii sunt deschişi faptelor bune. „Mă bucur că am avut alături oameni care au crezut în noi, şi este şi mai mare bucuria să văd că au participat fizic, financiar, dar şi cu gânduri bune. Chiar dacă suma nu este cea mai mare, acest gen de acţiuni pot fi rampe de lansare pentru viitor, şi poate că vor veni ajutoare şi din partea altor oameni de bine din Galaţi”, a declarat Onofrei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.