De la 1 februarie 2016/ Cine şi cu ce acte beneficiază de gratuităţi în transportul cu Transurb
Aleşii locali au stabilit ieri cine şi cum va beneficia de gratuităţi în transportul public local, realizat cu mijloacele de transport ale Transurb, de la 1 februarie 2016. Pensionarii vor beneficia, pe baza actului de identitate şi a cuponului de pensie din luna anterioară, de abonament gratuit pe o linie. De aceeaşi facilitate se vor bucura şi persoanele fără venituri cu vârsta peste 65 de ani, pe baza pe baza actului de identitate şi a dovezii că nu realizează alte venituri. Gratuitate pe o linie de transport vor avea şi pensionarii de invaliditate, cu un abonament obţinut pe baza actului de identitate, a cuponului de pensie din luna anterioară şi a actelor doveditoare privind încadrarea într-un grad de invaliditate. Elevii şi studenţii din învăţământul de stat sau particular acreditat din municipiul Galaţi vor beneficia de abonament gratuit pe o linie numai în timpul anului şcolar, nu şi în perioada vacanţei de vară (lunile iulie şi august). Abonamentul li se eliberează pe baza actului de identitate şi a adeverinţei de elev sau student. Şomerii indemnizaţi vor beneficia de acelaşi abonament gratuit pe o linie pe baza actului de identitate şi a carnetului de evidenţă vizat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.