Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

De două ori mai mulţi candidaţi decât în 2008, la Dunărea de Jos

După numai două zile de înscrieri, Facultatea de Ştiinţe Economice şi-a ocupat deja  şi locurile cu taxă scoase la concurs. Numărul celor care şi-au depus dosarul la această facultate a crescut marţi la 606, în acest moment înregistrându-se o concurenţă de 3,8 pe locurile de la buget şi de 1,2 pe numărul total de locuri (buget plus taxă).

Concurenţă serioasă se înregistrează şi la Facultatea de Medicină (3 pe locurile fără taxă), unde se înscriseseră până marţi 348 de absolvenţi de liceu.

Urmează, în topul concurenţei, Facultatea de Ştiinţe Calculatoarelor (1,7 pe loc), Facultatea de Litere (1,6 pe loc) şi Facultatea de Ştiinţe şi Ingineria Alimentelor (1,5 pe loc).

De remarcat că doar şase facultăţi ale Universităţii „Dunărea de Jos” nu şi-au „ocupat” până acum locurile de la buget, în condiţiile în care mai sunt două zile de înscrieri, astăzi şi joi, până la ora 15,00. În total, pe întreaga universitate fuseseră depuse până ieri un număr de 2.629 de dosare.

„Primele două zile de înscrieri au decurs extraordinar de bine. Avem un număr de candidaţi dublu faţă de ceea ce a fost anul trecut după primele două zile. Deja unele facultăţi şi-au completat locurile de la buget şi multe dintre cele de la taxă”, a comentat rectorul Universităţii „Dunărea de Jos”, Viorel Mînzu.

Situaţia după două zile de înscrieri

Facultate

Nr. candidaţi

Concurenţa buget

Concurenţa buget+taxă

Fac. de Ştiinţe Economice

606

3.79

1.17

Fac. de Medicină şi Farmacie

348

3.03

0.84

Fac. de Ştiinţa Calculatoarelor

205

1.69

0.73

Fac. de Litere

224

1.56

0.92

Fac. de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor

322

1.46

0.71

Fac. de Ştiinţe

115

1.35

0.85

Fac. de Educaţie Fizică şi Sport

76

1.31

0.48

Fac. de Drept

120

1.20

0.55

Fac. de Inginerie din Brăila

66

1.02

0.39

Fac. de Nave

88

0.93

0.61

Fac. de Istorie, Filosofie şi Teologie

93

0.84

0.54

Fac. de Inginerie Electrică şi Electronică

121

0.83

0.62

Fac. de Arte

22

0.79

0.32

Fac. de Mecanică

159

0.61

0.51

Fac. de Metalurgie şi Ştiinţa Materialelor

64

0.51

0.37

Evaluează articolul
Fii primul care votează
MŢ

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.