Focuri de ARTIFICII în cascadă, la Tecuci, pe 31 decembrie
Pentru prima dată, municipiul Tecuci va fi luminat, în noaptea dintre ani, de patru focuri de artificii, în cascadă! Să poată admira şi să se bucure de spectacolul pirotehnic şi cei care nu vor ajunge, de Revelion, la petrecerea în ar liber, organizată în centrul civil al Tecuciului, de Primăria oraşului şi Consiliul Local, în parteneriat cu Casa de Cultură a municipiului.
Cele patru focuri de artificii vor fi, potrivit comunicatului de presă remis redacţiei de administraţia tecuceană, în centrul oraşului şi cartierele mărginaşe: la Şcoala Gimnazială „Anghel Rugină” din cartierul Satul Nou, în Piaţa din cartierul Nicolae Bălcescu şi la Şcoala Gimnazială din cartierul Cernicari.
Revenind la petrecerea în aer liber de Revelion, ea se va desfăşura în centrul civic al oraşului, pe 31 decembrie, începând cu orele 21,00. Pe scena din faţa Casei de Cultură vor concerta următorii artişti: Leya D, trupa Şogoriţele, Corina Ţepeş şi Costin Burlacu, iar surpriza serii va fi trupa Compact.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.