Au dat de furcă AMBULANȚEI pentru că au mâncat şi au băut fără măsură!
Petrecerea de Revelion s-a terminat, pentru 26 de gălăţeni la spital, unde au ajuns cu ambulanţa. Motivul? Unii au mâncat fără măsură, iar alţii au băut până când li s-a făcut rău şi au avut nevoie de ajutorul medicilor. Potrivit dr. Mihai Polinschi, directorul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Galaţi, în noaptea de Anul Nou s-au înregistrat 12 cazuri de colici abdominale. Alte 14 persoane au chemat salvarea din cauza problemelor medicale provocate de consumul de alcool.
Față de o zi şi o noapte obişnuită, numărul de solicitări la Ambulanţă a fost cu 40-50 la sută mai mare, dar în limitele apelurilor înregistrate anul trecut de Revelion.
Din păcate, tot în această perioadă, spune dr. Polinschi, s-au înregistrat mai multe decese, cel mai probabil din cauze medicale. Astfel, două persoane au decedat în ultimele minute ale lui 2016, iar alte opt persoane, cu vârste cuprinse între 50 și 90 de ani, au murit în primele ore ale acestui an.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.