Aproape 6 lei metrul cub de apă rece!
Zilele trecute, o doamnă ne-a sesizat faptul că în scara sa din blocul M11, din Micro 21 se consumă cam multă apă rece şi, în plus, aceasta este cam scumpă. Am mers la sediul asociaţiei, să vedem cum stau lucrurile şi am vorbit cu administratorul, Anicuţa Vieru (foto).
„Uitaţi facturile pe luna iulie, ne-a spus administratorul. Apă-Canal SA a citit, la contorul de la limita de proprietate, 286 de metri cubi de apă rece. Locatarii scării mi-au declarat, însă, doar 176”.
„Oricum contorul de la limita de proprietate citit de Apă Canal e de clasă C, iar cele din apartamente sunt de clasă B. Potrivit legii, cele de apartament pot avea o pierdere de 10 la sută. Dar Apă-Canal îmi cere banii pe cei 286 de metri citiţi”, mai spune administratorul.
Pentru ca suma să fie completă şi să nu se întârzie cu datoriile faţă de Apă Canal, în condiţiile în care consumul de apă declarat este mult mai mic, diferenţa de 110 metri cubi devine pierdere suportată de toţi locatarii. Şi astfel, un metru cub de apă rece ajunge să coste peste 5,80 lei. Nemulţumirea doamnei care ne-a adresat sesizarea este, deci, lesne de înţeles.
Ce se poate face, în aceste condiţii? „La subsol nu sunt pierderi. Am mers prin apartamente şi am constatat că locatarii declară corect consumul. E nevoie de măsurători metrologice ale contoarelor”, conchide administratorul.
Verificări metrologice care ar trebui făcute cât mai curând, pentru că locatari ca doamna care ne-a sesizat nu au nici o vină şi nu înţeleg de ce trebuie să plătească apa rece de la robinet la un preţ atât de mare. În plus, în aceeaşi scară, s-a sistat de ceva vreme furnizarea apei calde, din motive similare.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.