Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Breaking

Învăţământ cu bune şi rele

Grădiniţa din satul Tuluceşti, cu săli de clasă spaţioase şi toaletă interioară modernă poate rivaliza cu orice grădiniţă de la oraş. Şi nu vorbim de grădiniţele deschise la parterul blocului în care copii stau înghesuiţi în foste dormitoare transformate în clase. 

Primarul comunei, Petrică Bratu, care face naveta zilnic de la Galaţi la Tuluceşti, spune că nici copiii lui n-au avut la grădiniţă condiţii atât de bune cum au prichindeii de la Tuluceşti. Comuna a rămas cu trei grădiniţe şi două şcoli, în urma desfiinţării şcolii de la Tătarca.

Proiecte

Primarul este mulţumit că a câştigat un proiect pentru o bază sportivă multifuncţională la Şiviţa, iar la Şcoala din Tuluceşti se află în lucru o sală de sport, finanţată de Compania Naţională de Investiţii. Planurile nu se opresc aici, în intenţia primarului fiind un proiect pentru un corp nou, modern de şcoală la Tuluceşti. Acest corp ar putea fi ridicat cu bani din programele sectoriale operaţionale.

Cadrele didactice din Tuluceşti sunt însă nemulţumite de faptul că wc-ul nu e construit în fundul curţii, ci în faţa şcolii. Mai mult, imediat sub acoperiş, este un spaţiu acoperit cu plasă pe unde fluieră vântul toamna, iar iarna bate ninsoarea.

Şcoala din Şiviţa va avea grup sanitar interior, pe două niveluri dacă lucrările vor fi gata la 14 septembrie. Toaleta pare un apendice „înnădit” la cele două niveluri ale şcolii şi a costat până acum peste 3 miliarde de lei vechi.

Conform contractului, lucrările ar fi trebuit să fie gata încă de la 31 decembrie 2008, iar Inspectoratul Şcolar Judeţean a început o anchetă în privinţa acestei investiţii.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
AM

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.