Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Cum să detectăm codependenţa

De multe ori, ajutorul oferit de membrii familiei are impact negativ asupra persoanei dependente. Cu cât "ajutăm mai mult", cu atât luăm responsabilităţile persoanei în cauza, o justificăm, ajungem să creăm situaţii favorabile întăririi adicţiei.

Este necesar să găsim o soluţie prin care persoana care a dobândit acest comportament adictiv să conştientizeze efectele nocive pe care le produce propriei persoane şi persoanelor din jur, pentru a putea relua o relaţie funcţională.

Persoanele care suferă de codependenţă pot dezvolta simptome fizice, psihologice şi sociale, ca rezultat al încercărilor de a se adapta şi de a compensa efectele debilitante ale convieţuirii cu o persoană dependentă.  Pe măsură ce coadicţia progresează, simptomele se agravează şi se întăresc, de cele mai multe ori, separat de cauza care a determinat-o (comportamentul adictiv al persoanei apropiate/iubite).

Cum se manifestă codependenţa

Încercarea de a rezolva problema dependenţei pe cont propriu (de exemplu: achitarea datoriilor acumulate de persoana dependentă, motivarea absenţelor de la şcoală sau de la locul de muncă) aduce cu sine efecte negative asupra persoanei dependente, întrucât o împiedică să conştientizeze efectele negative ale comportamentului adictiv. Acelaşi lucru se întâmplă în cazul preluării responsabilităţilor persoanei dependente (de exemplu: plata utilităţilor, responsabilităţi casnice, realizarea de proiecte în locul persoanei în cauză etc). Apar sentimente de frustrare, autoînvinovăţire, anxietate, cauzate de eforturile mari pe care membrii familiei le realizează pentru rezolvarea problemei, fără a găsi o soluţie eficientă. Întregul nucleu al familiei se concentrează pe problema adicţiei şi a încercării de a o controla, dinamica familiei se modifică, iar membrii acesteia pot deveni izolaţi de mediul social.

Realitatea este că membrii familiei fac, de multe ori, eforturi imense în încercarea de a ajuta persoana direct afectată, care, neaducând rezultate, conduc către o stare de haos şi disperare. Recuperarea codependentilor înseamnă învăţarea de a accepta problema şi de a se detaşa de simptomele adicţiei, de a se focusa pe propriile nevoi şi pe propria dezvoltare personală.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.