Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Siderurgiştii gălăţeni protestează astăzi la Guvern

Aproximativ 250 de sindicalişti din cadrul confederaţiei Cartel ALFA, majoritatea dintre ei angajaţi din Galaţi ai ArcelorMittal Tubular Products şi ArcelorMittal, vor protesta astăzi, 7 noiembrie, începând cu ora 11,00, în faţa sediului Guvernului.
Pornit din iniţiativa lucrătorilor din ArcelorMittal Tubular Products Galaţi, singurul producător naţional de ţeavă sudată longitudinal expandată la rece, protestul siderurgiştilor vrea să atragă atenţia guvernanţilor asupra lipsei de susţinere a industriei interne de către statul român. Sindicaliştii se referă la licitaţia pentru gazoductul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria), organizată de Transgaz, care ar putea fi afectată de importurile de ţevi la preţ de dumping din ţări din afara UE, mai exact din China. Sindicaliştii cer autorităţilor centrale şi locale să nu atribuie banii europeni din cadrul acestui proiect unor state care nu au nicio contribuţie la bugetul Uniunii Europene.
ArcelorMittal Tubular Products Galați este un producător experimentat de țeavă de calitate, sudată longitudinal. Această unitate a livrat, în trecut, țeava pentru magistrala de gaz Isaccea - Negru Voda, în lungime de 470 de kilometri, şi în prezent furnizează ţeavă de gaz pentru clienţi din toată lumea. "Din păcate, doar 0,4% din producţia noastră ajunge la clienţi din România", a spus Cosmin Toma, director general al ArcelorMittal Tubular Products Galaţi.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
CL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.