Profesorii devin membri de sindicat
Cadrele didactice din localităţile Matca şi Barcea s-au alăturat iniţiativelor SIP pentru obţinerea primelor de vacanţă şi pentru respectarea Legii 221 din 2008 privind majorarea salariilor din învăţă...
Cadrele didactice din localităţile Matca şi Barcea s-au alăturat iniţiativelor SIP pentru obţinerea primelor de vacanţă şi pentru respectarea Legii 221 din 2008 privind majorarea salariilor din învăţă...
Dintre cele 2.302 şcoli din ţară care vor beneficia de programul „Internet în şcoala ta”, 60 vor fi din judeţul Galaţi. Proiectul derulat prin fonduri europene se adresează doar unităţilor din mediul ...
* Nevoiţi să facă maxi-taxi ca să îşi completeze veniturile * „Îmi ia din timpul pentru cercetare, dar trebuie să mănânc şi eu” * „Din prestigiu şi entuziasm te poţi hrăni doar în primii ani” * „Staţi...
Ieri, atenţia Prea Fericitului nostru Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, s-a îndreptat spre populaţia din Ucraina, ţară care se confruntă cu un necruţător focar de gripă. Astfel, Patriarhia...
La Biserica „Sfântul Spiridon” din Galaţi, pe lângă proiectul de întrajutorare a celor 35 de copii proveniţi din familii sărace, părintele paroh Vasile Mogoş s-a gândit şi la durerile semenilor noştri...
* Găsite în cutia poştală, lozurile PORTAFORTUNA le promit gălăţenilor averi contra apeluri „gratuite” de 2,5 euro * La celălalt capăt al firului răspunde… linia erotică * Un caz extrem de minţire a p...
* Protagonista celebrul serial de televiziune „Dr. Quinn Medicine Woman” are o demnă urmaşă în comuna gălăţeană Cavadineşti. Localnicii se consideră norocoşi pentru că au devenit pacienţii unui medic ...
Ineditul protest de joi al studenţilor basarabeni din Galaţi a ajuns şi la urechile premierului Emil Boc, care a promis rezolvarea problemei. După ce Clubul Studenţilor Basarabeni din Galaţi a protest...
Un grup de cercetători britanici a ajuns la o altă concluzie cel puţin interesantă: cele mai multe boli debutează lunea. Este vorba, se pare, despre cazurile angajaţilor care suferă atât de pe urma bo...
De ziua lor, studenţii primesc cartele telefonice doldora de minute. Liga Studenţilor din Galaţi şi Departamentul de Comunicare şi Relaţii Publice al Universităţii oferă premii cu ocazia Zilei Interna...
Bunicile noastre probabil ştiau ceea ce, abia acum, cercetătorii încearcă să demonstreze, respectiv că postul, sau alimentele mai sărace în calorii şi nu din abundenţă, pot face ca vârsta la care feme...
Condiţia fizică a oricărei persoane intră în declin odată cu înaintarea în vârstă şi, potrivit specialiştilor, deteriorarea acesteia se accentuează după vârsta de 45 de ani, dar mai accelerat în cazul...
* 6.250 de decese la nivel global, pe fondul îmbolnăvirii cu gripa cauzată de virusul A(H1N1) * Peste 500.000 de persoane afectate * Mai mult de jumătate dintre victime au locuit în SUA * Europa a înr...
* Alimentele fast-food pot conţine vitamine, dar sunt adevărate bombe calorice * Consumul pe termen lung poate da dependenţă * Multora dintre noi, ritmul tot mai alert al zilelor de lucru nu ne mai pe...
Campania Oficiului Judeţean de Poştă Galaţi, începută pe 5 noiembrie, continuă până pe 15 decembrie. Poştaşii gălăţeni au început această campanie umanitară pentru a strânge jucării pentru copiii pro...
* Între 10 şi 25 decembrie, pensionarii gălăţeni care lucrează pentru stat trebuie să aleagă: ori pensia, ori salariul * Doar în cazul în care ambele venituri nu cumulează 1.693 lei, pensionarii nu vo...
* După o perioadă bogată în zile festive, cu mese abundente şi stropite din plin cu alcool, n-ar strica o perioadă scurtă de detoxifiere a organismului * Optaţi pentru carne de peşte şi pui * Legume f...
Consiliul Judeţului Galaţi a aprobat din nou câteva investiţii în Sănătatea gălăţeană, aşa cum a făcut periodic de-a lungul timpului. Păcat că la nivel de dotare sau de salarii Guvernul nu imită acest...
* Liderul sindical Valeriu Diculescu crede că reducerea fondului de salarii cu 25 la sută, prin măsurile impuse Guvernului de FMI îi va convinge pe profesori să protesteze * Inspectorul general Dorule...
Numele său, Neculai Cârjan. Fiul lui Ion Munteanu („Zgarcea”). De zeci de ani nu se mai ştia despre el nimic. Rupând, de tânăr, legăturile cu satul, se pierde definitiv în sudul ţării, prin judeţul Că...