FOTO | Cum arată Galaţiul după DESZĂPEZIRE
Spre deosebire de ninsorile de acum doi ani, care au paralizat întregul oraş mai bine de o săptămână, pregătirile autorităţilor în iarna aceasta au fost mai bune. Astfel, pe străzile principale se cir...
Spre deosebire de ninsorile de acum doi ani, care au paralizat întregul oraş mai bine de o săptămână, pregătirile autorităţilor în iarna aceasta au fost mai bune. Astfel, pe străzile principale se cir...
Aleşii locali au spus „da” înfiinţării unei linii de gardă în specialitatea pediatrie - neonatologie la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii “Sf. Ioan” Galaţi, instituţie în care funcţionează, în a...
Fenomenul îmbătrânirii populaţiei este incontestabil, atât la nivel mondial şi european, cât şi la nivel naţional. Peste trei milioane de persoane din populaţia totală a României este reprezentată de ...
Încă de la primele manifestări ale vremii nefavorabile, în municipiul Galaţi s-au luat măsuri pentrua se evita poleiul şi formarea gheţii pe carosabil. Astfel au fost împrăştiate peste 300 de tone de...
Grăsimile saturate din cartofi prăjiţi sau burgeri sunt cele mai proaste alegeri alimentare pe care le putem face pentru ficat. Prea multe grăsimi de acest fel îl împiedică să-şi facă treaba, duce la ...
Tradiţionalele manifestări de Bobotează, organizate, an de an, de Arhiepiscopia Dunării de Jos, în colaborare cu autorităţile locale, în faţa Bisericii "Sf. Precista", n-au mai avut loc, ieri, din cau...
Toată viaţa ne străduim să agonisim cât mai multe lucruri, fie că avem nevoie sau nu nevoie reală de ele, ori, pur şi simplu, fiindcă ne plac. Nu ne gândim, de cele mai multe ori, că ni s-ar putea înt...
Crăciunul pentru creştinii ortodocşi de rit vechi este sărbătorit pe 7 ianuarie. Calendarul iulian sau pe stil vechi este decalat cu 13 zile faţă de calendarul oficial. Biserica Ortodoxă Română a trec...
În urmă cu o săptămână, scriam un articol despre o familie care locuieşte în Odaia Manolache şi care nu are o situaţie financiară tocmai fericită. Revenim asupra acestui caz, pe care poate nu l-aţi ob...
Cimbrul, leac împotiva bolilor respiratorii Utilizat în medicina tradiţională ca leac pentru migrene sau epilepsii, cimbrul este un remediu eficient şi în tratarea bolilor respiratorii. Ceaiul are put...
Ceaiul de banane cu scorţişoară este indicat celor care vor să aibă parte de un somn mai bun. Acesta ajută sistemul nervos să se relaxeze. Stresul cotidian, treburile care parcă nu se mai termină nici...
Durerile menstruale, sângerările abundente sau lipsa lor pot fi reglate şi prin unele tratamente naturiste. Salvia şi traista-ciobanului sunt doar două dintre plantele care-ţi redau echilibrul. Infuzi...
Pacienţii din Galaţi diagnosticaţi cu cancer vor avea şansa obţinerii unei a doua opinii medicale, datorită vizitei pe care doi renumiţi medici oncologi din Turcia o vor face la Galaţi, pe data de 15 ...
Pensiile tutror românilor vor creşte de la 1 ianuarie 2017 cu 5,2 la sută, fiind vorba despre indexarea anuală prevăzută prin Legea pensiilor. Astfel, de la 1 ianuarie, punctul de pensie creşte de la ...
Numărul maidanezilor din Galaţi este în continuă creştere, chiar dacă s-au făcut numeroase campanii de sterilizare, chiar dacă adăposturile, atât cele publice, cât şi cele private sunt pline până la r...
Mai multe echipaje ale Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) "General Eremia Grigorescu" al judeţului Galaţi vor asigura măsurile de prevenire a situaţiilor de urgenţă la procesiunile şi ce...
Astăzi, începând cu ora 12,00, 130 de jandarmi, poliţişti, pompieri, poliţişti de frontieră şi poliţişti locali vor asigura măsurile de ordine publică în zona Biserica "Sf. Precista", la slujba de sfi...
Normal 0 21 false false false MicrosoftInternetExplorer4 /* Style Definitions */ table.MsoNormalTable {mso-style-name:"Table Normal"; mso-tstyle-rowband-size:0; mso-tstyle-colband-size:0; mso-style-no...
Creştinii ortodocşi sărbătoresc, sâmbătă, pe 7 ianuarie, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul. Va fi praznic mare, în condiţiile în care Ioan, numit de teologi şi “Înaintemergătorul Domnului” e un reper...
Cercetătorii au clasificat un nou organ în interiorul corpului nostru, unul care a fost ascuns de văzul lumii, în sistemul nostru digestiv, în tot acest timp. Însă cu toate că acum ştim despre structu...