Ionuţ Niculcea, din nou la Lieşti!
Antrenorul Ionuţ Niculcea a pregătit Divizionara C (Liga a III-a) Sporting Lieşti mai bine de patru ani, 2015-2019. În vara anului trecut a încheiat contractul cu respectivul club, dar iată că, după numai jumătate de sezon, revine la Lieşti! În aceste zile cele două părţi au reluat discuţiile, iar de două zile prof. Ionuţ Niculcea a preluat frâiele echipei, clasată doar pe locul zece la finalul turului. „Obiectivul principal este să evităm retrogradarea, în prezent ne aflăm la doar trei puncte de această zonă a clasamentului. De asemenea, dorim și o poziţionare liniştită, pe locurile 8-10”, ne-a declarat noul tehnician al echipei Sportul Lieşti, ce se va reîntâlni cu jucătorii, marți, când are loc și reunirea lotului.
Altfel, în această săptămână, și celelalte două echipe din Liga a III-a își vor relua pregătirile pentru partea secundă a campionatului. ACS Universitatea ”Dunărea de Jos” (antrenor Aurelian Drăgan) - locul 14 - se va întruni astăzi, iar miercuri sunt ”chemați la apel” și cei de la SC Oțelul (antrenor Alexandru Ciobanu), aflați pe locul 8 în clasament.
În prima etapă a returului, programată pentru 7 martie, Sporting Liești va juca, pe teren propriu, cu Foresta Suceava, SC Oțelul cu CSM Pașcani, iar ACSU, în deplasare, la KSE Tg. Secuiesc.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.