CS Municipal Galaţi, prezent în două competiţii
Zilele acestea s-au disputat meciurile unei serii (în total trei) a Campionatului Diviziei B. Competiţia a avut loc în Capitală, la ea fiind prezentă şi echipa gălăţeană a CS Municipal. S-au întrecut 14 echipe în 7 runde, gălăţenii acumulând 6 puncte, zestre care i-a plasat pe locul al zecelea. Podiumul a fost ocupat de ASE Bucureşti (care a promovat în Divizia A), Crisade Piteşti şi CSM Ploieşti.
Componenţa grupării gălăţene a arătat astfel: Adrian Ion Smărăndoiu, Lucian Jugaru, Simon Barbu, Cristian Chipăilă, Răzvan Tudoroiu şi Marina Corina Andres.
Şahiştii clubului enunţat mai sus au luat parte şi la o întrecere la Brăila, "Cupa de Toamnă" la şah rapid. Competiţia a fost câştigată de către candidatul maestru Ştefan Daniel Done, de la Gloria Buzău, care a adunat în final 5 puncte în 6 runde. În turneu au participat 30 de concurenţi, cel mai bine clasat gălăţean a fost Simon Alexandru Barbu – CS Municipal, acesta terminând pe locul al treilea cu 5 puncte din 5 victorii. S-au mai situat în zona superioară a clasamentului Dragoş Ştefan Leu, Lucian Jugaru şi Marina Corina Andres, cu câte 4 puncte, toţi de le CSM Galaţi.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.