„Tyson” Jecheanu
* Antrenorul Felix Păun nu mai dă pe la sala din comună, responsabil fiind un tânăr boxer de 21 de ani *
Saci, saltele, gantere
Sala clubului Box Club Bute Galaţi este amenajată în incinta Căminului Cultural din Pechea, are 6 saci, saltele pentru fortificarea muşchilor abdominali, gantere, o pernă prinsă în perete şi o sobă nefuncţională.
„Suntem mulţumiţi cu ea, avem unde să ne antrenăm”, susţine Marius Jecheanu (FOTO), cel care în lipsa lui Lucian Bute centrează şi dă şi cu capul în materie de box.
De fapt, junele pugilist de 21 de ani a rămas pionul principal în comună în materie de croşee după ce antrenorul Felix Păun, cel care l-a descoperit pe campionul mondial de la Interbox, a fost promovat la lotul naţional.
„Îi învăţ io pe puştani”
„Domnul Păun nu mai vine pentru că este la lot. Deocamdată, nu mai poate, dar mă ocup eu singur. Ştiu ce trebuie să facă un boxer. Mai sunt nişte copii, mai vin şi vreo 2-3 mai mari”.
„Îi învăţ eu pe ăştia mici (n.r. - copii de 9-11 ani) după ce a plecat maestrul. Copiii fac antrenamente o dată cu mine, cam 10-15 inşi. Le place foarte mult şi ăstora mici să dea cu pumnul în sac, să ajungă ca Bute”, descrie Jecheanu atmosfera de la sala de box din Pechea.
Materialele, destul de scumpe, le sunt aduse de Lucian, dar şi de Cristian Ciocan, şi el un nume în devenire al comunei care concurează în Germania.
Comentariu foto: Marius Jecheanu spune că i-a plăcut mult celebrul Mike Tyson şi parcă are privirea marelui campion de origine americană





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.