Preocupări la CS Şcolar Tecuci
COMPETIŢII. "Avem probleme cu terenul pentru fotbal şi rugby, pentru că Stadionul "Municipal" a intrat în renovare, iar noi nu ne mai putem pregăti şi nici nu putem juca în campionatele naţionale, neavând alt teren omologat", ne-a declarat prof. Mihai Mihuleac (foto), noul director al CS Şcolar Tecuci. Alltfel, în afara atleţilor, care, după "Cupa Bistriţei" de la Bacău, ar urma să participe în aceste zile la un alt concurs, tot la Bacău, singurii care sunt angrenaţi în competiţii oficiale sunt handbaliştii. Junioarele III au revenit după o absenţă îndelungată şi au participat la un prim turneu, la Galaţi.
"S-a dovedit că fetele noastre sunt prea crude pentru competiţia naţională, suferind trei înfrângeri, dar suntem siguri că ne vom pune pe picioare, în pofida sărăciei clubului nostru. Trebuie să menţionăm evoluţia mulţumitoare a câtorva fete, Ioana Popescu, Andra Cărbunaru şi Bianca Ungureanu. În acelaşi timp, vreau să-i mulţumesc sponsorului nostru, George Cristi Ungureanu, prin SC Mobila Virian, acesta fiind un fost sportiv al clubului, care a rămas alături de noi. Mai optimist este Valeriu Mănăilă, antrenorul juniorilor mari, care au izbutit, la Bacău, după două înfrângeri, să învingă LPS Suceava, cu scorul de 30-25. "Sunt convins că vom trece de grupe şi vom juca în turneul final", ne-a spus Mănăilă, ţinând să-i evidenţieze pe Alin Costache, Răzvan Andrei, Robert Enuţă şi Răzvan Mănăilă.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.