Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Rezultate excelente la ultimul concurs al anului

La Bascov s-au desfășurat întrecerile ultimului concurs de haltere al anului, finala Campionatului Național pentru tineret (Under 23), competiție la care au participat și sportivi din Galați.
"Țînând cont de faptul că noi, gălățenii, ne antrenăm pe unde putem, rezultatele nu numai că s-au încadrat în obiective, dar, putem spune, au fost chiar depășite", ne-a declarat prof. Costel Dimofte, antrenorul de la CS Universitatea Galați. Clubul studențesc a participat cu trei sportivi, care au obținut următoarele rezultate: Costel Carp (categoria 73 kg) - locul I la "smuls" (120 kg), locul II la "aruncat" (147 kg) și locul I la total (267 kg); Andreea Penciu (cat. 64 kg) - trei locuri III, Bianca Grigoraș (cat. 71 kg) - trei locuri IV.
Foarte bine au concurat și sportivii de la CSM Dunărea Galați, antrenați de Marin Otinceanu și Nicolae Mihai, aceștia obținând trei medalii de aur pentru trei locuri I - Alexandra Alexe, la categoria 75 kg (81 kg+100 kg/ 181 kg), trei locuri II prin Magdalena Bejinariu (cat. 87 kg), două locuri III - Liviu Marian Afloarei (cat. 89 kg) și un loc III - Andreas Kaan Kamer (cat. +109 kg).
În fine, să consemnăm şi comportarea excelentă a celor de la CS Școlar Galați, care, prezentând juniori mici, s-au remarcat la două categorii. Antrenoarea Mariana Toma se poate mândri cu trei medalii de bronz obţinute de Denis Banu (cat. 102 kg), dar și cu locul IV al lui Cătălin Rusu (cat. 67 kg).

Evaluează articolul
Fii primul care votează
VL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.