Oțelul, primul pas greșit în „amicale”
Aflată în plină perioadă de pregătire pentru reluarea meciurilor de campionat, echipa pregătită de Dorinel Munteanu n-a reușit să câştige primul meci amical din deplasare. Astfel, Oțelul a remizat, scor 0-0, cu Aerostar Bacău, într-un meci disputat la Dărmănești (jud. Bacău). Cu toate că n-au reușit să se impună, se poate spune că a fost un test bun pentru gălățeni, având în vedere că s-a jucat pe un teren cu o suprafață aproape impracticabilă. Iată și formula de start a Oţelului: Ursu - Farcaș, Sîrghi, Ghiocel, Nedelea - D. Cireș, Adăscăliței, Jardan - Cisotti, Cîrjan, Nica. Au mai intrat în repriza a doua: Dur-Bozoancă, Oniciu, Hagiu, Rus, Neagu, M. Cireș, Savu, Nistor, Crîcimar, Green.
Următorul amical al Oțelului este programat tot în deplasare, miercuri, 16 februarie, la Chiajna, cu Concordia, echipă din eșalonul al doilea, aflată în lupta pentru promovare.
* Liderul Ligii a IV-a gălățene, Unirea Braniștea, a susținut un meci amical în compania echipei CSM Rm. Sărat, din eșalonul al treilea. Echipa lui Ionuț Niculcea a încheiat partida cu un succes la scorul de 2-1. Autorii golurilor: Spânache și Blănaru. Oaspeții au început cu formula: Vicol - Popa, Gâță, Antofe, Manea - Năpârlică, Murgoci - Stoian, Țicămucă, Dima - Spânache. Au mai jucat: Codreanu, Ștefan, Tănasă, Angheluță, Ciotârcă, Lăutaru și Blănaru.
* Sporting Liești n-a mai putut juca meciul cu Victoria Traianu (jud. Brăila), programat în weekennd, pentru că adversarul nu s-a prezentat.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.