Pierdere importantă pentru Oțelul
Cu toate că a reușit să câștige, scor 1-0, pe terenul celor de la Aerostar Bacău, în a patra etapă din play-off (Liga a III-a, Seria a II-a), gălățenii se pot declara nemulțumiți la capătul acestei runde, întrucât portarul Cosmin Dur-Bozoancă a suferit o accidentare. Acesta a fost înlocuit în timpul meciului de la Bacău de către Ursu, care a apărat și un penalti. La prima vedere, se pare că este vorba de o accidentare ce-l va ține pe Dur-Bozoancă departe de antrenamente pentru trei săptămâni, ceea ce înseamnă că ar putea să nu fie refăcut complet până la meciurile de baraj. O situație mai clară în privința diagnosticului va fi dată în zilele următoare. Oțelul va juca următorul meci, tot în deplasare, la CSM Focșani.
Lieștenii, parcurs fără înfrângere
S-au disputat patru meciuri şi din play-out, iar Sporting Liești ține steagul sus. A început foarte bine și a continuat în aceeași manieră, obținând numai rezultate pozitive: trei victorii și un egal.
Lieştenii au susţinut ultimul meci pe teren propriu cu Dinamo Bacău, o echipă din subsolul clasamentului, pe care au învins-o clar, 4-1. Au existat doar câteva momente de echilibru, atunci când oaspeții au revenit pe tabelă. Marcatorii acestui succes, Sevastian - 2, Mihu și Bârlădeanu.
Sâmbătă, în următoarea etapă, lieștenii joacă la CS Făurei.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.