Noi succese în sportul celor puternici
Halterofilii gălățeni s-au aflat printre protagoniștii întrecerilor "Cupei României" pentru tineret de la Onești, competiție contând și pentru calificarea la finala Campionatului Național.
Alexandra Alexe de la Dunărea și Costel Carp de la CS Uniuversitatea s-au clasat pe primele locuri, intrând în posesia prețiosului trofeu. Alexandra, asistată de antrenorii Marin Otinceanu și Nicolae Mihai s-a impus la categoria 76 kg, cu un total de 196 kg. Colegii acesteia, Magdalena Bejinariu (+97 kg) și Marian Denis Banu (109 kg) au încheiat pe locurile III. Au mai îndeplinit baremurile de calificare pentru Campionatul Național de tineret (Under 23) Silviu Păduraru, Andrei Iorga și Sebastian Onțeluş.
Costel Carp, antrenori Costel Dimofte și Nițu Bădărău, s-a impus la categoria 73 kg, realizând pentru primul loc 270 kg. Colega acestuia, Andreea Penciu, s-a calificat de pe locul III la categoria 71 kg.
S-au mai calificat pentru finala Campionatului Național și doi juniori de la CS Școlar Galați, Gabriel Hromei și Igor Pavalachi, antrenați de Mariana Toma.





0 comentarii
Lasă un comentariu
Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.
ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.
Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.