Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Fenomenul David Popovici, în valuri de performanțe

Numele David Popovici a devenit în scurt timp, datorită rezultatelor sale extraordinare, cel mai popular nume din România și, mai mult decât atât, unul dintre numele de referință din sportul mondial!
În vârstă de doar 17 ani, David Popovici a făcut ravagii la Campionatul Mondial de natație, la categoria seniori. A cucerit medalia de aur în proba-regină, cea de 100 metri liber, cu timpul de 47.58.
"Vă iubesc!!! Mulțumesc că v-ați uitat!", a fost mesajul scris de David Popovici pe conturile sale de pe rețelele de socializare, la scurt timp după câștigarea cursei.
Această performanță a fost dublarea celei inițiale, din proba de 200 metri liber, câştigată în cadrul aceleiași competiții ce s-a desfășurat la Budapesta. Este pentru prima dată după 49 de ani când același sportiv câștigă cele două probe, iar David Popovici se află abia la începutul carierei sale de senior. Deși este la o vârstă extrem de fragedă, David se poate mândri deja cu faptul că a scris o pagină importantă din istoria sportului.
David Popovici a devenit, în ultima săptămână, cel mai căutat nume de către români pe Google și pe Facebook.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
FR

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.