Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Reîntâlnire emoționantă, după cinci decenii

Cincizeci de ani, aproape o viață de om, o perioadă în care fiecare dintre noi a lăsat în urmă sumedenii de realizări. O astfel de rememorare au trăit-o, zilele acestea, absolvenții primei promoții a Facultății de Educație Fizică și Sport (FEFS) din Galați.
Împreună cu prof. Radu Șerban, un împătimit al sportului cu pucul și crosa, am trecut în revistă o parte din reușitele acestor absolvenți, care s-au dedicat întreaga viață înnobilării disciplinei sportive pe care au practicat-o - în calitate de sportivi, cadre didactice sau profesori de educație fizică.

Cadre didactice și studenți, unul și unul

Mai întâi, să amintim câteva dintre cadrele didactice care au pus bazele asimilării cunoștințelor ce au urmat să se transforme în succese pe toate planurile. Ne gândim la decanul facultății, regretatul Puiu Manolescu, apoi la Veronica Cristea și Cornel Brănișteanu, ambii prezenți la întâlnirea la care facem referire, ce a avut loc la sediul din str. Dr. Carnabel, a facultății.
Dintre cei cu ghiocei la tâmple îi amintim pe Miron Stanciu, jucător și apoi antrenor emerit de handbal, pe Valeriu Basso, jucător și antrenor de handbal, mulți ani director al Clubului Sportiv Școlar, dar și pe Costel Condrea, cel care încânta publicul cu reușitele sale pe semicerc. Pe fotbaliștii Eugen Bucur, Constantin Tudorie sau Gh. Ungureanu, pe voleibalistul Marcel Coțoveanu, pe Viorel Secuianu, care și-a dedicat întreaga viață sportului cu balonul oval, realizările acestor cinci decenii fiind strâns legate şi de numele său, pe Paul Chiriac, profesor de sport cu multiple realizări, completate cu cea de inspector de specialitate la Inspectoratul Școlar Județean. Sunt performanțe cu miros de epocă, ce vor dăinui multă vreme.
Rânduri elogioase i se cuvin și omului de hochei Radu Șerban. A jucat, pe postul de portar, la Cluj, dar și la Dunărea Galați. A fost component al loturilor naționale de juniori și tineret, iar la încheierea activității s-a dedicat meseriei de antrenor, pe care a făcut-o cum se cuvine, fiind brevetat antrenor emerit, a făcut parte din corpul specialiștilor loturilor naționale. Într-un final, a devenit observator federal, apoi observator internațional. Această calitate a fost marcată de două prezențe la Campionatul Mondial, la Moscova și Praga.
Întâlnirea promoției 1972 s-a încheiat într-un cadru ambiental, unde s-au depănat amintirile evenimentelor petrecute în această îndelungată perioadă de timp, de către acești performeri și oameni de ispravă. Cincizeci de ani, aproape o viață de om....


Evaluează articolul
Fii primul care votează
GA

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.