Viața Liberă
Leaderboard DevBrains

Astăzi, decolarea spre Basel

* Delegaţia roş-alb-albastră va urca în dimineaţa acestei zile într-o cursă charter a Companiei Carpat Air * Laurenţiu Buş s-a accidentat şi ratează deplasarea

Campioana României la fotbal a ajuns ieri seară în Bucureşti pentru a lua avionul spre Basel, punctul de plecare al „oţelarilor” în Champions League.

„Suntem pregătiţi să dăm totul pe teren în faţa elveţienilor”, a comentat mijlocaşul stânga Sorin Frunză înaintea primului mare examen continental.

Fostul jucător al Unirii Urziceni nu ţine morţiş să joace în partidele înaintea cărora se intonează cel mai iubit imn din sportul-rege: „Las’ să nu joc eu nici măcar un minut şi să facem nouă puncte!” Totuşi, sportivul de 33 de ani va fi titular pe St. Jakob-Park după ce concurentul său pe post - Laurenţiu Buş, s-a accidentat şi a ratat cursa către Elveţia.

„Oţelarii” vor urca în dimineaţa acestei zile într-o cursă charter a Companiei Carpat Air, decolarea de pe Otopeni fiind prevăzută la ora 9.00. La Basel, trupa Neamţului de la Galaţi (există unul şi pe banca elveţienilor, e vorba de Thorsten Fink) va fi cazată la Hotelul "Marriot". Revenirea în ţară va avea loc joi după-amiază, cu o escală la Sibiu, acolo unde echipa va rămâne pentru jocul de campionat cu echipa locală Voinţa.

Evaluează articolul
Fii primul care votează
DL

Articole înrudite

0 comentarii

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conținutul mesajelor pe care le postează și își asumă toate consecințele.

ATENȚIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conțin cuvinte obscene, anunțuri publicitare, atacuri la persoană, jigniri, amenințări și cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislația în vigoare.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidențialitate conform regulamentului GDPR și cu Termenii și condițiile de utilizare ale site-ului.